Archive
Mașini celebre din filme. 10 bijuterii clasice pe 4 roți care te vor lăsa cu gura căscată!
Mă întorceam acasă de la facultate și, uitându-mă pe fereastră în autobuz, mi-a venit așa din senin o idee de subiect pentru blog. Ce-ar fi să scriu despre cele mai mișto mașini care au apărut la un moment dat pe micile sau marile ecrane?
Spun c-ar ieși ceva frumos. Așa că mă apuc să scriu câteva rânduri despre zece dintre automobilele cu “personalitate” care fac sau au făcut deja senzație prin filme artistice. Vă invit și pe voi să veniți cu propuneri care, din anumite motive, nu se regăsesc printre cele de mai jos.
_______________________________________________________________
#1. DeLorean DMC-12 (Back to the Future)
În poza de mai sus este o mașină care a făcut istorie în ’85 și continuă să facă și astăzi. DeLorean-ul nuclear al lui “Doc” Brown, cel cu ajutorul căruia Marty McFly a călătorit în timp în seria Back to the Future, este vedeta acestui top din toate punctele de vedere.
De la renumitul capacitorul de flux, la circuitele de zbor sau aparatul Mr. Fusion – ambele adăugate în partea a doua – toate aceste detalii au transformat mașina proiectată de John DeLorean într-un adevărat simbol. Un simbol al impactului pe care îl poate avea un automobil pentru un film.
#2. Cadillac 1959 (Ghostbusters)
Vă mai aduceți aminte de faimoasa ambulanță cu care Vânătorii de Fantome se deplasau pe oriunde erau chemați să-și facă damblaua? Acel clasic Cadillac din 1959 (foto) zornăia de mama focului și anunța pe toată lumea că gașca nebună sosește în viteză să le vină de hac fantomelor din zonă. Un mobil demențial. Ca și filmul, de altfel.
Când vezi cât de cool a fost customizată ambulanța din film, ajungi instantaneu la concluzia că o asemenea nebunie de vehicul nu vezi prea des pe ecrane. Oricum a-i da-o, Cadillac-ul are și el rolul lui – alături de poveste, actori sau de coloana sonoră, în succesul imens de care s-au bucurat nebunaticii vânători de fantome.
#3. Ford Mustang (Bullit)
În 1968, fostul mare actor Steve McQueen a făcut spectacol în rolul detectivului Bullitt, din filmul de acțiune cu același nume. Asta se întâmpla pe vremea când efectele speciale făcute pe calculator nu umpleau 80% din filme, când bărbații nu se epilau pe picioare și când mașinile aveau caroserii din oțel, nu din fibră de carbon.
De aceea, Mustang-ul lui Bullitt, pe care-l puteți admira în fotografia de mai sus, a devenit nu numai o supervedetă în rândul mașinilor folosite des în producții de cinema, ci și un simbol al societății anilor ’60-’70. Iar faimoasa scenă de urmărire din film, cea în care McQueen gonește după criminali cu bolidul său pe străzile din San Francisco, nu poate decât să confirme locul acestui superb automobil în această galerie.
#4. Aston Martin DB5 (Goldfinger)
Se știe despre franciza Bond că pune întotdeauna mare preț pe automobilele ce apar în filmele sale. Ca și în cazul fetelor, acestea sunt alese pe sprânceană. Nu orice rablă ajunge pe mâinile agentul 007.
În poză puteți vedea un Aston Martin DB5, primul vehicul pe patru roți din seria James Bond și cel pe care legendarul Sean Connery l-a condus în Goldfinger. Au urmat după aceea numeroase BMW-uri, Bentley-uri, Audi-uri sau alte automobile de diferite mărci. Un lucru a rămas însă neschimbat. Când spui James Bond, spui Aston Martin DB5 și invers.
#5. Shelby Mustang GT500 (Gone in 60 Seconds)
Mulți pasionați de automobile au dezvoltat o adevărată obsesie pentru această “piesă” – căci asta este, o piesă. Voi o știți din filmul Gone in 60 Seconds, sub numele de Eleanor. Este vorba despre acel fenomenal Shelby Mustang GT500 fabricat în ’67 (foto sus), ultimul din cele 50 de automobile luxoase care trebuiau furate într-o singură seară de Nicholas Cage & Compania.
Eleanor nu-i o mașină ușor de strunit. De fapt, e foarte “nărăvașă” și deloc facil de condus – “Memphis” Raines a aflat-o chiar pe pielea lui în film. Trebuie totuși să dau Cezarului ce-i al Cezarului. Shelby-ul pare un vehicul special, or eu exact asta caut pentru topul meu, mașini deosebite care s-au făcut remarcate în filme.
#6. Dodge Challenger (Vanishing Point)
Vă zic eu că “bestia” din Vanishing Point nu poate lăsa niciun iubitor de mașini indiferent. Fără servodirecție (deci este cam greu s-o conduci cu o mână, în timp ce cu cealaltă vorbești la Blackberry), Challenger-ul din imagine este, fără niciun fel de îndoială, una din mașinile folosite în filme care-ți iau ochii pe loc.
Viteză, forță și aspect brut, asta vezi când o privești. Desigur că forțosul Dodge din Vanishing Point se regăsește în rândul celor mai faimoase automobile care au apărut vreodată pe marile ecrane – și, ca să fiu sincer, nici nu se putea altfel.
#7. Ferrari 250GT California (Ferris Bueller’s Day Off)
O mașină clasică pentru un film la fel de clasic. Este firesc, nu? Să ne amintim de minunatul Ferrari 250GT cu care Matthew Broderick colinda străzile împreună cu prietenii săi în Ferris Bueller’s Day Off. Extrem de rar îți este dat să vezi un automobil mai frumos ca cel din fotografie. După mine, o așa bijuterie de vehicul face cât zece Enzo-uri.
Așa că sar direct la concluzie și vă spun că un Ferrari roșu de colecție nu poate fi lăsat pe dinafară atunci când te referi la mașini. Nu poate lipsi tocmai bolidul din probabil cea mai bună comedie a anilor ’80.
#8. Plymouth Fury (Christine)
Pentru cei care au citit Christine de Stephen King nu trebuie să zic nimic, pentru că deja bănuiesc despre ce mașină este vorba. Despre acel Plymouth Fury ’58 vopsit în roșu aprins, cu dungi albe pe laterale, care prinde viață și-i omoară din gelozie pe toți cei care încearcă să i-l “fure” pe proprietarul ei. Dacă te apropiai mai mult decât credea “ea” că este cazul de Arnie Cunningham, te băga imediat sub roți.
Christine “și-a făcut de cap” atât în romanul lui King, cât și în ecranizarea horror din 1983 a regizorului John Carpenter. Pentru că este o mașină cu personalitate – de data asta în adevăratul sens al cuvântului – Fury-ul nu poate lipsi din listă.
#9. Ford Thunderbird (Thelma & Louise)
În 1991 a apărut pelicula lui Ridley Scott Thelma & Louise, câștigătoare a unui Oscar pentru cel mai bun scenariu. În film este vorba despre două femei care împușcă mortal un bărbat care a încercat să o violeze pe una dintre ele, după care se urcă într-un Ford Thunderbird și încearcă să fugă în Mexic, cu poliția pe urmele lor.
De când a fost lansat, Thelma & Louise a rămas recunoscut ca unul dintre cele mai bune filme despre relația de prietenie și devotament reciproc dintre două femei, iar Thunderbird-ul (foto sus) a devenit poate cel mai important simbol al peliculei lui Ridley Scott. Evident, după cele două staruri din film: Geena Davis și Susan Sarandon.
#10. Chevrolet Camarro (Transformers)
Ultima mașină din listă este Camarro-ul din popularul și mult prea gălăgiosul film al lui Michael Bay, Transformers. Mă refer la prima versiune a Chervoletului, cea din poză adică, și nu la versiunea mai modernă care apare în a doua jumătate a peliculei.
Asta pentru că, deși nu este la fel de emblematic pentru franciză ca modelul mai nou, clasicul Chevy Camarro fabricat în 1977 rămâne totuși camuflajul inițial al autobotului Bumblebee și totodată cel dintâi automobil al lui Sam Witwicki. De la această mașină a pornit totul cum se zice. Și pe deasupra, poate că sunt eu mai înapoiat, dar îmi plac mai mult mașinile din anii ’70-’80, fără gadgeturi moderne sau computere de bord. Te simți mai bărbat la volanul unui Camarro ’77, decât la volanul unui merțan ultimul tip de azi.
“The Artist”, filmul care a luat crema la Oscaruri, pe Blu-Ray și DVD de pe 24 aprilie
Iată c-a venit timpul ca The Artist, filmul mut care a luat în februarie 5 Oscaruri, printre care și cel pentru Best Picture, să se lanseze oficial pe DVD și Blu-Ray. Da. De mâine îl puteți găsi deja în magazine, deși în România e posibil să apară cu câteva zile întârziere.
The Artist spune povestea lui George Valentin (Jean Dujardin), un mare actor de filme mute, care însă începe să-și piardă treptat din succes odată cu apariția sonorului în cinematografie. George o cunoaște însă pe Peppy (Bèrènice Bejo), o tânără și talentată dansatoare care îi va schimba viața.
Dacă doriți să aflați mai multe despre acest film deosebit, intrați pe acest link și aruncați o privire pe trailerul postat mai jos. Puteți și să citiți ce părere au criticii de film despre The Artist aici.
Anii ’80. Cel mai bun film despre prietenie: “The Breakfast Club” vs “Stand By Me”.
An: 1985/R: John Hughes/Cu: Emilio Estevez, Paul Gleason, Anthony Michael Hall, Molly Ringwald
Cinci elevi de liceu care nu se suportă deloc între ei descoperă că au de fapt mai multe lucruri în comun decât credeau la început. Într-o dimineață de sâmbătă se văd nevoiți să stea șapte ore împreună in aceeași clasă de detenție, unde încep să-și împărtășească unul altuia problemele cu care se confruntă.
_______________________________________________________________
An: 1986/R: Rob Reiner/Cu: River Phoenix, Corey Feldman, Kiefer Sutherland, Wil Wheaton, Jerry O’Connell
După moartea unui prieten apropiat, un scriitor își aduce aminte de călătoria pe care a făcut-o când era doar un copil de 12 ani alături de cei mai buni prieteni ai săi. Patru tovarăși s-au pornit atunci la drum într-o aventură de neuitat pentru a găsi cadavrul unui băiat dispărut.
Taifasul Cinefililor vă recomandă să vizionați ambele filme și vă roagă să votați
Review “Hellboy II: The Golden Army”. Fresh, comic, creativ
Hellboy II: The Golden Army Rating: 82/100
An: 2008/ Gen: Acțiune, Aventură, Sci-Fi/ R: Guillermo del Toro/ Cu: Ron Perlman, Selma Blair, john Hurt, Luke Goss
Aveam chef să văd un film aseară și mă tot gândeam care să fie. Pan’ la urmă m-am oprit la Hellboy II: The Golden Army. Nu-i ca și cum nu l-aș mai fi văzut, dar mi-am zis că a trecut destul timp ca să-l vizionez din nou – mai ales că filmele SF mi se par cel mai mișto de revizionat. Și să v-o zic pe aia dreaptă, nici că puteam să mă distrez mai tare!
Al doilea film din seria Hellboy este foarte reușit, chiar mai reușit decât primul. Imediat cum s-a terminat, mi-am spus că se cere neapărat un review pentru pelicula asta. Nu de alta, dar am citit în câteva locuri pe net cât de multe lipsuri are The Golden Army și chiar simt nevoia să pun lucrurile în ordine. Pentru mine și pentru cititorii mei pe care – probabil ați observat – deocamdată nu-i prea am.
În primul film al francizei Hellboy, ne-am familiarizat puțin cu personajul din titlu. Hellboy (Ron Perlman), sau “Red” așa cum mai este el numit, e un demon care a evadat din infern, din cauza unui experiment care a luat-o razna în ’44.
Dacă în primul film al francizei ne-am familiarizat puțin cu Hellboy, un demon care a evadat din focurile infernului în timpul unui experiment din 1944 și crescut pe Pământ, printre oameni, ei bine… în acest sequel, ițele se complică nițel. În primul rând, tipu’ cel rău e mai interesant și mai bine construit decât villain-ul producției din 2004. Arată destul fioros (foto jos) și în plus face o grămadă de scheme cu sulița aia a lui care se face și cuțit la nevoie. În al doilea rând, de data asta Guillermo del Toro pune un mare accent pe, mai nou, relația de iubire dintre “Red” (porecla lui Hellboy) și Liz. Mulți nu au agreat această latură romantică a filmului, dar sincer să fiu mie nu mi-a displăcut deloc. Ba din contră, cred că a adăugat un plus de profunzime pentru personaje și aici mă refer la Hellboy. Demonu’ asta-i atât de dezordonat, încât practic e un chin să trăiești cu el în aceeași cameră. Un chin, nu alta – vezi faza cu periuța de dinți Apropo de Hellboy, acesta primește un nou paznic (sau mai bine zis un nou babysitter). Agentul Johann Krauss sosește direct de la Washington special ca să stea cu ochii pe el. Să spunem și că Krauss ăsta are un look mai… neobișnuit.
Se face trimitere și la modul cum oamenii îi acceptă pe acești monștrii-supereroi.
Povestea în sine este destul de simplistă. De fapt, la poveste se referă și aceia care consideră că The Golden Army nu fructifică la maximum scenariul imaginat de Mignola și del Toro. Eu nu neg că povestea de la baza acestui sequel este redată poate destul de “subțirel”. Da, se insistă destul de mult pe personaje și da, uneori nu există o legătură directă între faptele sau replicile lor și povestea filmului. Dar ăsta nu este neapărat un lucru rău.
Arătați-mi unde scrie că toate filmele trebuie musai să aibă scenarii foarte bine puse la punct? Ce, nu pot să mă bucur de replicile lui Hellboy și fără să-mi pese dacă erau sau nu importante pentru poveste? Evident că pot. Cum să te facă să râzi un film destul de sângeros aș zice, dacă nu prin comicul de personaj? Poate că pentru Hellboy II se aplică zicala “style over substance”, dar, vorba unui critic de film, când ai atât de mult stil, parcă nici nu-ți mai pasă de substanță. Te uiți și zâmbești când vezi că tipu’ ăla roșu cu coarne rupte se dă mare de fiecare dată când are șansa. Mai puțin te interesează dacă se abate de la firul narativ ori nu.
În plus, să zici că povestea din Helboy II: The Golden Army nu are farmec este o mare exagerare.
“MI4: Gost Protocol” apare pe DVD și Blu-Ray pe 17 aprilie
Ultimul film din celebra serie Mission Impossible, Ghost Protocol, va fi lansat pe piață începând de marți, 17 aprilie 2012. Filmul va fi disponibil în două variante: DVD și Blu-Ray Disc. Lansarea vine la aproape patru luni de la premiera peliculei în cinematografe, ce a avut loc la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, pe 21.
Dacă vă întrbați la ce ar trebui să vă așteptați de la noul Mission Impossible, vă scutesc de efort și vă zic din capul locului: acțiune la maximum și efecte speciale ultimul răcnet. Povestea este la fel de cusută cu ață albă, dar, sincer, cui îi pasă de asta? Filmul e extrem de dinamic și realizează cu biro ceea ce își propune, să te țină în priză. În plus, ai ocazia să-l vezi pe Tom Cruise cum escaladează la 49 de ani Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume (foto). Tare, nu-i așa? Vă urez vizionare plăcută!
Da-ți click pe acest link dacă vreți să aflați mai multe informații despre film. V-am atașat și un trailer mai jos.
Paște fericit pentru toți românii de religie ortodoxă!
Astăzi, 15 aprilie 2012, Taifasul Cinefililor urează un călduros Hristos a înviat! tuturor ortodocșilor din România.
Cea mai bună animație PIXAR: “Ratatouille” sau “Wall-E”?
Ratatouille
An: 2007/R: Brad Bird, Jan Pinkava/Voci: Patton Oswalt, Brian Dennehy, Ian Holm, Peter O’Toole
Remy este un șoricel amărât de la țară, care ajunge în Paris și află că bucătarul lui favorit a murit. Atunci, el face echipă cu tânărul care duce gunoiul la localul răposatului maestru Gusteau și se apucă de gătit pentru restaurant. Problema este că familia lui Remy nu privește cu ochi buni această nouă legătură dintre el și oameni…
_______________________________________________________________
Wall-E
An: 2008/R: Andrew Stanton/Voci: Ben Burtt, Elissa Knight, Jeff Garlin, Sigourney Weaver
În viitorul îndepărtat, Wall-E, un roboțel care împachetează gunoiul pe Terra, se îmbarcă într-o călătorie spațială care va schimba soarta omenirii. În această aventură plină de peripeții, Wall-E se va reuni cu “iubita” sa Eve, își va face noi prieteni din rândul roboților și va învăța câte puțin din ce înseamnă firea umană.
Vă aștept să votați și chiar să vă motivați alegerea prin comment-uri. De ce unul și nu celălalt?
“Back to the Future”: Mai mult decât un film. Giuvaerul anilor ’80
O bijuterie șlefuită de distracție de modă veche care continuă să strălucească mândră și astăzi, când multe dintre așa-zisele filme superioare s-au predat capriciilor timpului.
Rob Vaux
Titlu: Back to the Future (trad. Înapoi în Viitor)
Rating: 10/10
An: 1985
Gen: Aventură/ Comedie/ Sci-Fi
Regia: Robert Zemeckis
Cu: Michael J. Fox, Christopher Lloyd, Lea Thompson, Crispin Glover
Durată: 116 de minute
Trailer:
Back to the Future, unul din filme pe care poți să-l revezi cu maximă plăcere
Am revizionat astăzi – cred că pentru a 30-a oară – Back to the Future. Probabil vă gândiți că, după ce vezi un film de atâtea ori, se cam duce farmecul. În mod normal, aș fi de acord cu voi, numai că această axiomă nu prea are efect pentru mine când vine vorba despre anumite filme, precum cel de față, T2, Alien, Speed sau altele, pe care acum, din oarecare motive, nu mi le amintesc. De astea pur și simplu nu mă mai satur să le revăd. Dacă ar fi să ofer o explicație pentru chestia, asta aș zice că, mai mult ca sigur, în spatele acestei predispoziții la vizionări repetate pe care unele producții o au, iar altele nu, se găsește pur și simplu gradul de entertaining al peliculei respective. Fiindcă, dincolo de pura calitate a unui film, ceea ce te împinge să-l vizionezi din nou la interval relativ scurt de timp, se poate împărți, cred, în două categorii. Ori nu l-ai înțeles foarte bine din prima, așa că vrei să-l mai vezi o dată ca să-i dai de capăt, ori te-a distrat atât de tare, că simți nevoia spuci discul, să-l îndeși în dvd player și să apeși din nou butonul play. Vorbim aici în mod special despre acele producții care nu lâncezesc nicio secundă, ci debordează de acțiune – căci, nu-i așa?, acțiunea, mai ales dacă are calitate, este cea care te face să stai pe marginea scaunului.
Din motivele enumerate mai sus, cred că ideea de plictiseală și Back to the Future nu se pupă. Filmul lui Zemeckis reușește cumva să pară fresh la fiecare vizionare. E ca o vizită la cei dragi. Până la urmă ai mai fost la ei de nenumărate ori probabil, dar totuși îți face plăcere de fiecare dată când revii. Așa este și cu Back to the Future. L-am mai văzut, deci știu despre ce este vorba. Nu exagerez nici când zic că pot să recit o mare parte din replici pe de rost. Însă, când îl vizionez, nu mă gândesc în avans, la scena care urmează. Sunt încă cuprins de atmosfera filmului, de modul cum a fost pus cap la cap, de multiudinea de scene definitorii pe care o conține. Sunt foarte multe filme din care reții trei sau patru scene mari și late. Ei bine, în Back to the Future găsești cel puțin 20 de momente extraordinare, momente care nu-ți mai ies din minte. Creația lui Zemeckis este cert memorabilă. Iar ăsta este probabil unul din aspectele de luat în seamă când încercăm să explicăm cum de sunt filme pe care le putem vedea de nenumărate ori și filme la care de-abia rezistăm cu chiu cu vai până la final. Primele sunt succese și, atât prin modul în care sunt construite, cât și prin personaje, secvențe de mare efect, replici originale, la naiba – chiar și prin coloana sonoră, au proprietățile unor creații extrem de greu de egalat. Celelalte sunt rebuturi, nu numai că surprind arareori privitorul, dar, chiar și atunci când “minunea” are loc, aceasta se datorează în mare parte efectelor speciale sau tehnicilor CGI.
Revenind la Back to the Future, vă spun că Marty și Doc încă mai reușesc să-mi anime după-amiezile de weekend din când în când. Iar eu cred că, dacă o peliculă reușește să te captiveze chiar și azi, la aproape 30 de ani de când a apărut pentru prima dată pe ecran, atunci poate n-ar trebui să ne ferim s-o numim capodoperă. Eu zic că nu există un alt testament mai concludent pentru valoarea unui film decât acela că timpul n-a reușit cu niciun chip să îl facă uitat. Cu cât mă gândesc mai mult la Back to the Future, cu atât înclin să cred că acest giuvaer din 1985 poate fi cel mai bine caracterizat într-un singur cuvânt: special.
Filmul ăsta are de toate, de la poveste și personaje, până la efecte speciale de invidiat pentru acea perioadă (suntem totuși în 1985) sau la coloana sonoră de excepție. Asta n-ar trebui să fie de mirare dacă ne gândim că-n spatele lui Back to the Future se află din doi coloși ai cinematografiei ca R. Zemeckis (regizor) și S. Spielberg (producător executiv).
Să-ncepem cu începutul. Unu la mână, personajele mi se par fără cusur. Cei doi protagoniști principali ai filmului, Marty McFly (Michael Jerry Fox) și Doc Emmett Brown (Christopher Lloyd) formează unul dintre cele mai memorabile duouri din istoria cinematografiei. Ăștia doi sunt chintesența filmului – un adolescent tipic pentru anii ’80 și un inventator nebun care la prima vedere par să nu aibă nimic în comun, dar fac o echipă ideală (foto). Unul e scund, altul e înalt. Unu’ e tânăr, celălalt cam bătrân. Sunt atât de diferiți și totuși amândoi sunt săriți de pe fix și disperați după senzații tari. Au chiar și câte o replică favorită, pe care o rostesc cu o intonație specifică atunci când dau de belele și situația se complică: “This is heavy!” (Marty) sau “Great Scott!” (Doc).
Doc nu are familie. Și asta pentru că toată lumea – sau aproape toată lumea – îl consideră dement. Emmett Îi are alături doar pe Einstein, câinele său ciobănesc, și Marty. Cât despre Marty McFly, provine dintr-o familie modestă și incultă, asta ca să nu zic înapoiată. Taică-su-i un papă-lapte, iar maică-sa o bețivă. Singurele persoane cu care umblă sunt iubita lui Jennifer (Claudia Wells) și Doc. Să zicem și că Marty nu-i tocmai tipul elevului model. Ba chiar e ceea ce directorul școlii din Hill Valley numește a fi un pierde-vară (trad. eng. slacker). Așa că, într-o astfel de situație, n-ar trebui să ne mire că Doc și Marty sunt prieteni.
Doi la mână, povestea din Back to the Future este una dintre cele mai reusite pe care am avut ocazia să le văd vreodată pe micul ecran, și nu exagerez deloc când zic asta. Această peliculă te captivează de la început și până la final, ceea ce, dați-mi voie să vă spun, e o calitate foarte rară la un film. Nicio altă comedie nu are o poveste mai intensă decât filmul lui Robert Zemeckis. Da, așa e, după părerea mea Înapoi în Viitor (trad. rom.) bate alte comedii de clasă, ca Forrest Gump sau La Vita é Bella de exemplu, la capitolul scenariu.
Revenind la subiect, Back to the Future ne surprinde într-un mod plăcut încă din start. Povestea își intră în mână foarte repede, astfel că nu se pierde vremea cu introduceri lente și plictisitoare. Doc îl cheamă pe Marty în parcarea de la Twin Pines Mall pentru a arăta ultima lui inventie, o mașină a timpului creată dintr-un DeLorean – alegerea perfectă ținând cont de aspectul futuristic al automobilului (foto sus).
Problemele apar însă când libienii, cei de la care Emmett a furat plutoniul necesar pentru a alimenta capacitorul de flux (cel ce face posibilă călătoria în timp), sosesc în trombă și-l ciuruiesc pe Doc cu-n AK47 (foto stânga).
Cum, necum, Marty reușește să scape și se urcă în mașină. Accelerează până la 88 de mile pe oră și ajunge instantaneu în 1955. Aici el ia legătura cu versiunea mai tânără cu 30 de ani a lui Doc pentru a se reîntoarce în 1985. Când totul pare pus la punct, apare o problemă… majoră.
Marty a zbârcit-o. A dat nas în nas cu părinții lui și a făcut el ce-a făcut că ăia doi nu s-au întâlnit așa cum trebuia să se întâmple. Si dacă nu s-au întâlnit, nu s-au căsătorit și nu au avut copii. Deci el, Marty McFly, nici nu va exista în ’85; “erased from existence”, cum a zis Doc.
Până să se întoarcă înapoi în viitor, Marty are o săptămână la dispoziție s-o facă pe maică-sa, Lorraine Baines (Lea Thompson), să se îndrăgostească de George McFly (Crispin Glover). Ușor de spus, greu de făcut însă, pentru că lui Lorraine i s-au aprins călcâiele după el, în loc de tatăl lui… Și unde mai pui că Marty trebuie să-l avertizeze pe Doc în legătură cu ce-l așteaptă în 1985, adică libienii!
Acum, pe cât este de originală, amuzantă, fresh ori mai știu eu cum povestea pe care v-am prezentat-o pe scurt mai sus, pe atât este de bine pusă la punct. Să vă spun un lucru. Atenția la detalii din Back to the Future este superioară altor filme. De exemplu, mall-ul în parcarea căruia se întâlnesc Doc și Marty în 1985 se numește “Twin Pines“. După ce în 1955 McFly a trcut cu DeLorean-ul peste unul din pinii lui Peabody, cel care deținea pământul respectiv atunci, denumirea s-a schimbat în “One Pine Mall“. Ăsta e un detaliu pe care eu l-am observat de-abia după a zecea vizionare sau cam așa.
Ajungem în sfârșit și la partea care-mi place cel mai mult, atmosfera. Da, Back to the Future are o atmosferă aparte. Cred că asta l-a făcut să îmbătrânească mai “frumos” decât alte simboluri ale anilor ’80. Plus că, din moment ce o mare parte din film se desfășoară în 1955, nu prea poți să spui că producția lui Zemeckis se axează exclusiv pe senzația anilor ’80. Vorbim mai degrabă despre o mixtură de emoții, atunci când ne referim la ce-ți transmite Back to the Future în momentul vizionării. Filmul are un feel classic (foto sus), dar deseori surprinde prin efectele speciale și termenii specifici care se regăsesc de fiecare dată în pachetul unui SF veritabil (foto jos).
Toate fiind spuse, recomand tuturor acest film nemuritor cu o poveste minunată și personaje așijderea: Back to the Future. Cei care nu l-au văzut, să-l vadă, iar cei care deja l-au văzut, să-l mai vadă o dată. Fiindcă merită. Din toate punctele de vedere.
Paște fericit pentru toți catolicii din România!
Azi, 8 aprilie 2012, Taifasul Cinefililor urează tuturor catolicilor un foarte sincer Cristos a înviat!
“Lady and the Tramp”, lansat pe DVD în această săptămână pe 27 martie
Dacă sunteți împătimiți ai animațiilor clasice, acelea realizate în tehnica foiței de celuloid și nu pe calculator – ca cele din ziua de azi, vă anunț că pe 27 martie s-a lansat DVD-ul pentru Lady and the Tramp. Această lansare este cu atât mai interesantă și inedită cu cât are loc la 57 de ani de la premiera în cinematograf a celebrului desen animat. Pentru mai multe detalii despre această producție Walt Disney Classic accesați acest link sau urmăriți trailerul pe care l-am pus mai jos pentru voi.
TAifas 