Despre serialul “House M.D” și epilogul său. Final fericit sau încheiere tristă?

După 8 ani și tot atâtea sezoane, în care a strâns 2 Globuri de Aur, House M.D a spus stop. Sunt multe lucruri de spus despre acest serial, însă în următoatele rânduri mă voi referi cu precădere la ultimele 4-5 episoade pe care le-am văzut aseară târziu în serie.

La un prim gând, cred că House s-a terminat la momentul potrivit, pentru că, s-o recunoaștem, serialul a cam fost în scădere în ultimul timp. Cazurile medicale nu au mai fost atât de atrăgătoare ca la început, astfel că episoadele au devenit din ce în ce mai supraîncărcate cu glume și farse, multe dintre ele lipsite de haz. Ca s-o spun pe aia dreaptă, House luase o turnură neplăcută pentru unii dintre fanii săi, printre care și eu. Pierduse din alura de serial medical cu care debutase și se transformase într-un fel de turnir de nemernicii, pe care, logic, Hugh Laurie îl câștiga întotdeauna detașat.

Apoi, am tot citit pe net cât de nesatisfăcător s-a încheiat acest serial – de altfel unul foarte bun – și mi-am zis că trebuie să văd cu ochii mei. Asta așa, ca să-mi formez și eu, ca tot omu’, o părere. Și după ce m-am uitat la săracul Wilson, apoi la House și în final la amândoi cum stăteau și se luptau cu cancerul ăla nenorocit deja începea să-mi se formeze în cap imaginea unui final trist. Wilson – răpus de cancer, iar House – plecat din spital sau, mai rău, mort și el din cauza vreunei supradoze de Vicodin. Un astfel de final se prefigura, până ce, la un moment dat, producătirii sau gândit că este mai bine ca finalul să fie într-o notă pozitivă; sau cel puțin asta a fost intenția lor, pentru că de reușit, nu prea le-a reușit.

Eu cred că era inevitabil ca House să se termine cumva trist. Indiferent de ce fel de final primeau fanii, ar fi existat o senzație de “culegi ce-ai semănat”, pentru că până la urmă urmările acțiunilor tale te ajung din urmă. Așa se întâmplă în viață.

Așa-zisul happy ending al serialului mi-a lăsat personal un gust amar. Gândiți-vă că, dacă în 99% din serial Gregory House n-a dat dovadă nici măcar de un dram de altruism, culmea, în final, și-a dat seama că prietenii se ajută unul pe altul la nevoie. La spartul târgului, atunci când contează mai puțin. Când până și cel mai bun tovarăș al său mai are 6 luni de trăit. Unde-i fericirea în fraza asta? Fiindcă nu văd nimic pozitiv în a înțelege un lucru decât atunci când l-ai pierdut sau când ești sigur că îl vei pierde. Sau poate că imaginea unui final fericit este deformată în cazul meu.

Până la urmă, House a făcut constant pași mici, dar fermi, spre un epilog cu gust amar. Nu pot decât să fiu fericit că, cu toate acele secvențe desprinse din filmele de acțiune à la Eraser (vezi faza cu înscenarea), am obținut un final suficient de mulțumitor. Nu fenomenal, nici măcar bun, dar mulțumitor. Pentru mine cel puțin.